La BNM există transparență decizională reglementată

Consiliul de administrație al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), prin Hotărârea nr.230 din 18 noiembrie 2010, a aprobat Regulamentul  privind  asigurarea transparenței în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor Băncii Naționale a Moldovei”, care stabilește proceduri și mecanisme întru asigurarea transparenței decizionale în cadrul BNM.

Respectivul act normativ, se  aplică  în  procesul  de  elaborare  şi  adoptare  de  către BNM a proiectelor de acte legislative și administrative,  care  pot avea  impact  economic și social.

Regulamentul prevede că BNM plasează pe pagina-web oficială  anunțuri  privind inițierea, organizarea și desfășurarea consultărilor publice, proiectelor de decizii și notelor informative. Totodată,  le afișează la  sediul  său  într-un  spațiu accesibil publicului şi/sau le difuzează în mass-media centrală sau locală,  după caz. Anunțurile date se mai expediază  părților  interesate  prin  intermediul  poștei  electronice. În unele situații, informarea și consultarea publică poate fi realizată prin modalități alternative de informare, spre exemplu comunicatele de presă,  care sunt difuzate cu suportul și prin intermediul Serviciul Comunicare, Presă și Protocol al BNM.



Anunțurile se publică cu cel puţin 15  zile lucrătoare înainte de iniţierea procedurii de întocmire a variantei finale a proiectelor de decizii, care ulterior urmează a fi prezentat spre examinare şi adoptare Consiliului de administraţie al BNM și altor autorităţi competente, după  caz.

Procedura de consultare publică are drept scop informarea şi recepţionarea recomandărilor părţilor interesate.

Părțile interesate pot să prezinte BNM recomandări asupra proiectelor de decizii în cel puțin 10 zile lucrătoare din data publicării anunțurilor, cu posibilitatea extinderii acestui termen cu cel puțin 7 zile lucrătoare, la solicitarea părților interesate, sau în cazul unor proiecte voluminoase, complexe ori dacă se cere studierea unor materiale suplimentare.

Părţi interesate, care pot fi și cetățeni simpli, au  dreptul  în  condiţiile  legii, să participe la orice etapă a procesului decizional, cu excepţia etapei de adoptare a hotărârilor de către Consiliul de administraţie al BNM, să solicite şi să obţină informaţii referitoare la  procesul  decizional, să aibă acces și să primească proiectele de  decizii  însoţite de materialele  aferente în condiţiile Legii nr. 982-XIV din 11.05.2000 privind accesul la informaţie, să înainteze propuneri privind iniţierea elaborării şi adoptării deciziilor, să prezinte  recomandări referitoare la proiectele de decizii supuse dezbaterilor publice, precum și alte drepturi prevăzute de lege.

În urma consultărilor, BNM elaborează sinteza recomandărilor în formă de tabel pentru fiecare proiect, unde se include:

  • conţinutul prevederilor din proiectele de  decizii, cu indicarea capitolului şi punctului la care s-au înaintat recomandări sau referinţa la capitolul şi punctul respectiv, după  caz;
  • autorii recomandărilor;
  • recomandările;
  • menţiunile privind acceptul şi conţinutul  prevederilor redactate sau respingerea recomandărilor şi argumentarea, în cazul respingerii recomandării.

În cazul în care nu sunt recomandări în termenul stabilit, se fac menţiuni corespunzătoare, iar proiectele de deciziii se consideră consultate public fără recomandări şi poate fi supuse procedurii de aprobare. În cazul în care sunt modificări esenţiale a variantei  iniţiale, proiectele sunt supuse consultărilor publice repetate.

BNM își rezervează dreptul să elaboreze și adopte fără consultare publică actele oficiale cu sau fără caracter normativ, după caz, în domeniul politicii monetare (valutare) ce ţin de stabilirea ratelor dobânzilor la instrumentele politicii monetare, regimul rezervelor obligatorii, cursul oficial al monedei naţionale, de intervenţie pe piaţa monetară (valutară), de aplicare a măsurilor de salvgardare în domeniul valutar, rezultatele analizelor, alte aspecte macroeconomice, precum  şi deciziile care necesită a fi adoptate în regim de urgenţă. Actele normative adoptate, în acest regim, se duc la cunoștința publicului prin note informative, utilizând aceleași mijloace ca si-n cazul anunțurilor.

În același fel, procedurile de consultare publică, prevăzute în regulamentul menționat, nu se extind asupra procesului de elaborare şi adoptare de către BNM a proiectelor de decizii ce conţin informaţii oficiale cu accesibilitate limitată în condiţiile legii.

pentru edufin.md

Lasă un răspuns