5 răspunsuri despre doctorat

Recent, am primit câteva întrebări de la Curierul Economic ASEM pentru un articol despre doctoranzii care și-au ridicat certificatele de absolvire.

Cu întârziere, dar am răspuns.

1.De ce ai decis să faci un doctorat. La ce iți folosește?

Doctoratul am decis să-l fac din motivul de a fi mereu în trendul de creștere continuă profesională și intelectuală. Nu am dorit să mă limitez la un nivel de dezvoltare. Dacă folosește la ceva? Sincer, în societatea noastră, consider că doctoratul nu te ajuta, la ce ar trebuie să te ajute, de exemplu, la o creștere profesională sau la aplicarea cunoștințelor în domeniul practic, sunt aplicate alte valori. În schimb, încrederea în sine crește. Cred că, mă va ajuta la o eventuală plecare din țară, ca un criteriu de eligibilitate și chiar ca o oportunitate pentru angajare.



2. Ce și cât ai investit?

Timp, sustras cu forță din timpul care trebuia să-l acord soției și copiilor, timp din pauzele de masă și iarăși alt timp în care puteam crea cu totul altceva. Nu în ultimul timp, bani pentru achitarea studiilor.

3. Ce-a fost cel mai greu în proces?

Primul an, cu examene la fiecare curs, lucru inutil la nivelul de doctorand. La această etapă de studii, testarea nu-și are rostul. În final, suportul informativ acordat trebuie să fie utilizat la elaborarea tezei, dar nu la pregătirea pentru susținerea examenelor. Testarea are loc la fiecare participare la evenimente științifice și la susținerea tezei.

4. Ce planuri ai de viitor referitor la doctorat?

Să susțin în termeni cât mai restrânși teza.

5. In cât timp planifici să susții teza de doctor și despre ce va fi (tematica)?

Va fi despre piața de capital autohtonă și instrumente financiare alternative care pot impulsiona dezvoltarea ei.

Lasă un răspuns