Regula 72

Am gasit recent o regula interesanta – nu magica, insa! – si as risca sa spun nu foarte complicata ca sa calculati in cati ani va puteti dubla banii investiti in functie de randamentul mediu anual.

Socoteala in sine e simpla chiar daca se bazeaza pe algoritmi mai complicati de calcul al dobanzii compuse. Pariez ca nu detaliile matematice va intereseaza, ci, mai degraba, cum puteti folosi practic regula facand rapid o impartire in minte. Sa luam urmatoarea situatie: avesti banii depusi la banca si primiti 10% dobanda pe an. Impartiti 72 la 10 si aflati ca suma se va dubla dupa 7,2 ani.

Daca dobanda scade la 9% pe an, investitia se dubleaza in 8 ani. Asadar, cu cat scade randamentul, cu atat se mareste perioada de timp si invers. Puteti folosi formula si altfel: ce randament trebuie sa obtin pe an ca sa dublez investitia in patru ani, de pilda. Imparteala ne arata ca ar trebui sa obtineti un randament anual de 18%.

„Regula 72 este o aproximare, dar destul de precisa pentru a o putea folosi cu incredere la calcule”, spune Phil Town, un american autodidact, cu o viata de roman si cu investitii de succes pe piata de capital. Phil a scris o carte, „Regula nr. 1. Cum sa investesti la bursa”, care a devenit bestseller in SUA, a primit cronici foarte bune de la Forbes si New York Times si i-a asigurat o buna notorietate printre investitorii obisnuiti (cartea a aparut recent in Romania, la editura Meteor Press).

Dar, cine e Phil Town, care este Regula nr. 1 si mai ales cat de simplu o puteti aplica, mai ales in Romania, daca sunteti adeptul plasamentelor bursiere?

Omul care s-a-ntalnit cu „Lupul”

„Am sapat santuri, am spalat utilaje, am lucrat in benzinarii, am condus camioane, am fost picolo, am facut proteze ortopedice. Am fost un licean mediocru si am intrat la facultate din a patra incercare”, scrie Phil chiar la inceputul cartii. Dupa patru ani de armata la Beretele Verzi si patru luni in Vietnam, americanul era un fel de Desperado calare pe o Harley, fara nici o legatura cu lumea financiara. „Viata mi s-a schimbat in 1980” scrie Phil, care devenise intre timp ghid in excursii pe rauri (rafting). A avut parte de o intalnire decisiva intr-un moment critic, cu un personaj esential, „Lupul”. Va cedez placerea lecturii si il las pe Phil sa va spuna doar atat: „Am imprumutat 1.000 de dolari ,iar dupa cinci ani eram milionar”.

Nu va lasati insa furati de poveste! Regula nr. 1 nu e complicata, dar nici facila. Am scris mai sus ca nu e nici magica. Phil Town o prezinta atractiv, dar pentru ca ea sa functioneze, investitorului ii trebuie disciplina si efort de informare.\r\nRegula lui spune simplu: „Sa nu pierzi bani!”. „Ha, veti spune, ce mai e si asta? Cine vrea sa piarda bani?!” Or, tocmai aici e cheia lui Phil si raspunsul la intrebarea „cum invat sa nu pierd”. Un raspuns ceva mai lung, pentru ca altfel americanul nu ar fi avut cum sa scrie o carte de peste 350 de pagini.

Cei patru M

Ca sa nu pierzi, spune Phil Town, trebuie sa stii cum sa cumperi „afaceri interesante la un pret atragator”. Altfel spus, trebuie sa deveniti nu doar un vanator de actiuni atractive, ci un vanator de actiuni atractive SUBEVALUATE! Cum gasiti afacerile interesante? Phil are o metoda de scanare pe care o numeste „Cei patru M”; cu ea faceti primul pas. Pe scurt spus, americanul va recomanda sa cumparati afaceri din domenii legate de priceperea, pasiunile si banii dvs. Altfel spus, companii care va spun ceva, va trasmit un MESAJ. Nu cumparati, de pilda, biotehnologie (nu ca ar fi astfel de companii la BVB!) daca nu aveti nici o tangenta cu asta. Dar, daca lucrati in domeniul financiar-bancar, are sens sa va ganditi la o banca sau la SIF-uri. Problema e ca, in Romania, bursa e foarte saraca in domenii.

Incercati sa vedeti apoi cum se poate apara compania de atacurile concurentei (Mijloc de aparare). Un brand puternic, o tehnologie exclusiva ori chiar o pozitie de monopol (Transgaz ori Transelectrica, in cazul BVB) pot fi indicii utile pentru al doilea „M”.

Uitati-va apoi la Management si amintiti-va vorba „Omul sfinteste locul”. Nu insist aici; marturisesc, mi-e greu sa dau exemple romanesti, iar in cartea lui Phil gasiti cateva profiluri interesante. Ultimul „M” e ceea ce americanul numeste „marja de siguranta”. Cuvantul cheie aici e SUBEVALUARE. Poate nu credeti, dar si bursa are perioade de reduceri, cum au marile magazine (e-adevarat, la bursa soldurile nu se anunta), cand puteti cumpara lucruri de calitate cu pret redus.

Sunt „ponturi” de inceput pe care le gasiti, prietenos explicate, inainte de a termina primele 100 de pagini. Cand ajungeti la „Regula 72” veti vedea ca, la urma urmei, lucrurile nu par chiar atat de complicate si, cine stie, poate unele dintre principiile descrise de Phil Town va pot fi de folos si pe bursa romaneasca.

 

Lasă un răspuns