Investitiile straine directe ca forma de extindere a capitalului mondial

 

Investiţiile există din cele mai vechi timpuri şi actualmente reprezintă o parte componentă a activităţii economice a tuturor agenţilor economici(autohtoni şi străini), care alocă o parte din veniturile obţinute în extinderea activităţilor.

Rolul şi impactul investiţiilor străine directe (ISD) sunt studiate de mai mulţi savanţi şi sub diferite aspecte, însă cele mai frecvente forme sunt investiţiile active financiare şi active brute şi nete, de modernizare, autohtone şi străine. Pentru creşterea economică un deosebit rol îl au investiţiile reale (directe). N.Dobrotă menţionează, că investiţiile reale reprezintă procesul economic al economiilor persoanelor fizice şi juridice în vederea creării şi achiziţionării de noi echipamente de producţie, perfecţionării celor existente, creşterii stocului de capital, construirii de locuinţe proprietate personală, cumpărării unor suprafeţe de teren etc, menite să asigure desfăşurarea mai bună şi dezvoltarea activităţii economice, financiare, bancare, culturale etc.

V.Feler caracterizează investiţiile mai concis: “Ele reprezintă achiziţiile de active reale sau bunuri de capital, în special maşini, utilaje, care sunt produse pentru a servi la producerea altor bunuri”. Din această definiţie reiese că investiţiile reprezintă totalitatea resurselor financiare şi materiale alocate pentru reproducţia capitalului fix. Astfel de resurse se formează în baza economiilor subiecţilor economici, rezultate ca diferenţă dintre veniturile obţinute şi cheltuielile de consum.      Deci sursa investiţiilor o reprezintă economiile, care se acumulează pentru lărgirea activităţilor economice, în scopul obţinerii profitului. Relaţia dintre venit şi consum a fost determinată de J.Keynes, potrivit căreea, o dată cu creşterea sau reducerea veniturilor, oamenii sunt predispuşi de a mări sau micşora consumul. Legătura dintre creşterea veniturilor şi a cheltuielilor pentru consum este determinată de înclinaţia marginală spre consum, iar legătura dintre evoluţia economiilor şi a veniturilor este exprimată prin înclinaţia marginală spre economii.

Creşterea consumului este mai lentă decât cea a veniturilor. Astfel se formează economii care pot fi transformate în capital fix. Economiile de venituri, care se materializează în capital fix, sunt investiţii reale şi care actualmente la nivel mondial nu sunt completamente cercetate, totodată fiind un factor de importanţă în dezvoltarea CTN. Deci, rezultă că investiţiile reprezintă economiile persoanelor fizice şi juridice, care se folosesc pentru crearea sau modernizarea capitalului fix în scopul obţinerii profitului suplimentar. Ţinând cont că investiţiile şi la nivel mondial pot fi efectuate ca imobilizări financiare, conceptul de investiţii poate fi definit şi altfel. Investiţiile reprezintă totalitatea resurselor materiale şi financiare, alocate pentru creşterea patrimoniului subiecţilor economici. Investiţiile materializate în capital fix se numesc investiţii directe; cele materializate în imobilizări financiare poartă denumirea de investiţii de portofoliu.

Investiţiile străine reprezintă fluxuri financiare şi de resurse, care traversează graniţele juridice şi economice ale statelor. Criteriul care deosebeşte investiţiile străine de cele interne este faptul că investitorul şi receptorul au rezidente în diferite ţări. Ele apar sub anumite fluxuri de resurse financiare, ştiinţifice, tehnologice, informaţionale, utilage, clădiri, experienţă managerială etc, care se plasează de investori în diferite ţări, receptoare de investiţii. Scopul investiţiilor străine este obţinerea profitului.

Investiţiile străine pot fi efectuate sub formă de investiţii directe şi de investiţii de portofoliu; între investiţiile străine directe şi cele de portofoliu nu există o delimitare strictă şi sunt înlocuite cu sinonime necătînd la faptul că în unele cazuri totuşi diferă.

Investiţiile străine directe (ISD) au apărut în practica economiei mondiale înainte de a fi analizate sub aspectul teoretic. În perioada actuală ele au înregistrat o creştere considerabilă, având un impact pozitiv asupra creşterii economiei mondiale.

În Cadrul legislativ al Fondului Monetar Internaţional ISD sunt definite în felul următor: Investiţiile străine sunt investiţiile efectuate pe termen lung de rezidentul unei ţări într-o întreprindere – rezident al altei ţări. Investiţiile pe termen lung presupun existenţa relaţiilor de lungă durată între investitor şi întreprindere şi influenţa considerabilă a investitorului asupra conducerii acestei întreprinderi.

Într-un raport al UNCTAD, care organizează sistematic studii cu privire la extinderea investiţiilor străine în diferite regiuni şi la impactul lor asupra dezvoltării economiilor receptoare de investiţii, se menţionează: “ISD reprezintă o relaţie pe termen lung, care reflectă interesul de durată al investitorului şi posibilitatea sa reală de a controla entitatea situată în ţara străină, unde face investiţia”.

Investiţiile străine sunt efectuate de CTN, care reprezintă proprietatea acestor firme în ţările receptoare de investiţii. Deci ISD constituie relaţiile de proprietate a firmelor străine asupra unor active în alte ţări. Însă orice proprietar are dreptul de control al patrimoniului său. ISD sunt efectuate în scopul creării activelor productive, capabile să creeze valori adăugate. Investitorul are dreptul de a controla utilizarea acestor active. Dreptul investitorului de a controla activele create de el în altă ţară reprezintă particularitatea principală a ISD. Anume acest subiect se află în centrul tuturor definiţiilor ISD, acesta este aspectul tehnic şi juridic al ISD.

ISD nu reprezintă un simplu transfer al capitalului. O dată cu transferul capitalului în ţara respectivă, se transferă tehnologii avansate, practici manageriale de organizare a marketingului şi managementului internaţional, experienţa de promovare a produsului pe piaţa mondială, care nu numai permit, ci şi determină necesitatea exercitării dreptului de control asupra investiţiilor. Efectuarea controlului presupune şi participarea investitorului la luarea deciziilor în gestionarea întreprinderilor, create de ISD.

Definiţia ISD, formulată în raportul UNCTAD a fost lărgită de mai mulţi autori, inclusiv şi de A.Mazilu, care recomandă următoarea definiţie: ”ISD sunt fluxuri intenaţionale complexe, care includ resurse financiare tehnologice, de expertiză managerială şi organizaţională, pe care se grefează interesul de durată şi controlul antreprenorial al firmei sau persoanei fizice investitoare cu scopul desfăşurării unor activităţi productive într-o altă economie decât cea … rezidentă” .

Efectuarea controlului direct al activităţii întreprinderii, ca ISD din partea investitorului, şi participarea la gestionarea întreprinderii constituie diferenţa principală dintre ISD şi investiţiile de portofoliu. Ultimele prezintă fluxurile de capital, care se materializează în plasamente financiare, cu scopul dobândirii unor titluri de valori.

Investiţiile de portofoliu, necătînd că sunt de aceiaşi structură, dă investitorului dreptul numai de a primi dividendele respective, Investiţia de portofoliu reprezintă întotdeauna un plasament pur financiar, o investiţie pur financiară. Investiţia directă îmbină însă într-un mod mult mai complex plasamentul financiar cu investiţia reală.. Intre investiţia directă şi cea de portofoliu există o zonă “gri”, în care cu greu se poate desluşi frontiera.

În mod cu totul convenţional, reglementările şi statisticile din SUA cuprind în categoria investiţiilor directe toate tranzacţiile care trec dintr-un patrimoniu în altul mai mult de 10% din acţiunile emise de către o firmă. În Franţa procentul este de 20%, iar în Germania de 25%. În general, mărimea pachetului de control al acţiunilor variază invers proporţional cu dimensiunea firmei şi numărul de acţiuni emise de ea.

Promotorii principali ai ISD în economia mondială sunt CTN. Controlul şi participarea directă la utilizarea investiţiilor CTN servesc unei utilizări eficiente a lor. De acea, teoria ISD poate fi considerată convenţional şi ca teorie a CTN, cu toate că teoria CTN este, bineînţeles, mai largă decât teoria ISD, însă ele din ce în ce devin mai tangenţiale. Deci, ISD definite conform legilor cu privire la investiţiile străine, elaborate şi adoptate în mai multe ţări de organele legislative, în primul rând, în ţările aflate în tranziţie spre economia de piaţă.

 

Lasă un răspuns