Globalizare si capitalism global

Material din lucrările mele

\r\n

IMPACTUL GLOBALIZĂRII FINANCIARE ASUPRA INVESTIŢIILOR STRĂINE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

\r\n

Concept teoretic de globalizare,  invesiţii străine şi corporaţii transnaţionale

\r\n

Globalizare şi capitalism global

\r\n

Globalizarea poate fi văzută ca extinderea relaţiilor capitaliste de producţie sau ca interdependenţa crescută în cadrul sistemului economic mondial. Procesele de tranziţie post-comunistă intră în prima categorie. Accesul universal la informaţie intră în a doua categorie.

\r\n

În prima accepţiune a termenului, globalizarea presupune existenţa unei singure economii globale, cu politici macro-economice globale. Evident, o astfel de politică macro-economică globală se bazează pe aşa-numitul „consens de la Washington”; globalizarea se identifică cu un set de politici liberale rigide. Acest fundamentalism de piaţă a fost puternic criticat de Stiglitz, în timp ce Rodrik  a încercat să îl contextualizeze. Aşadar, globalizarea, într-un înţeles de manual conservator, înseamnă eliminarea frontierelor, creşterea comerţului trans-frontalier şi a investiţiilor, de-reglementare, produse globale şi clienţi globali.

\r\n

Astfel, globalizarea implică formarea unei noi ordini economice mondiale, care transcede modelele tradiţionale de capitalism şi necesită un nou cadru instituţional.

\r\n

Susţinătorii înţelesului restrîns al globalizării, acela de interdependenţă crescută, operează cu o serie fină de clasificări. Dunning  distinge între globalizare, piaţă globală şi capitalism global, după cum urmează:

\r\n

–    globalizare: conectivitatea dintre indivizi şi instituţii, la nivel global. În acest sens restrîns, Dunning observă că globalizarea este neutră moral (ea nu este în sine nici bună, nici rea);

\r\n

–    piaţă globală: fluxul global de bunuri, servicii şi active care se tranzacţionează pe piaţă şi la preţurile pieţei;

\r\n

–   capitalism global: un sistem de guvernanţă globală pentru piaţa globală. Dunning consideră că acest sistem nu există deocamdată, şi că avem doar firme globale şi sisteme capitaliste fracturate (naţionale sau regionale). Dunning susţine în acelaşi timp necesitatea unui capitalism global responsabil (setul de instituţii non-piaţă să ducă la creşterea bunăstării societăţii).

\r\n

Deşi de pe poziţii mai radicale („globalizarea a murit”), şi Rugman  apreciază că nu există un sistem global, nici măcar o piaţă globală cu comerţ liber. Există, în schimb, blocuri regionale, cu comerţ liberalizat în interiorul lor (UE, NAFTA, ASEAN) dar cu bariere între ele; iar procesele atribuite globalizării se petrec doar la nivel regional, deci putem vorbi doar de regionalizare. Featherstone  duce chiar ideea mai departe şi consideră că europenizarea este un răspuns la globalizare, o strategie defensivă, reactivă, la provocările globalizării. În această abordare, moneda unică europeană a fost creată pentru a contrabalansa influenţa dolarului american.

\r\n

O viziune alternativă susţine însă că globalizarea este chiar rezultatul divizării regionale a puterii şi că slăbirea hegemoniei americane a dus la apariţia economiei globale . Această interpretare proclamă faptul că globalizarea nu poate fi evitată, tocmai pentru că nu ar exista nimic în afara sistemului, şi nici un centru al sistemului. Friedman, un guru al globalizării, crede că globalizarea este sistemul internaţional care a înlocuit Războiul Rece, fiind o integrare a capitalului, tehnologiei şi informaţiei peste frontierele naţionale, într-un mod care creează o singură piaţă globală, chiar „un sat global”.

\r\n

Dacă despre globalizarea înţeleasă drept interconectivitate putem spune că este neutră moral, situaţia este diferită în privinţa capitalismului global. Suporterii globalizării apreciază că globalizarea ajută ţările slab dezvoltate şi în curs de dezvoltare, prin accesul la pieţe, accesul la capital, accesul la informaţie şi la tehnologie .

\r\n

Criticii globalizării atrag atenţia asupra consecinţelor dezastruoase ale liberalizării contului de capital în Asia de Sud-Est (criza din 1997-1998), asupra contribuţiei negative a capitalului speculativ, cu consimţământul FMI, la crizele economice din Mexic (1994) şi Argentina (2001), şi – poate cel mai important din perspectiva etică – asupra creşterii protecţionismului în SUA şi în Uniunea Europeană, în paralel cu predicile acestora privind liberalizarea comerţului global .

\r\n

Giddens susţine că globalizarea conduce la restrângerea capitalismului de tip „stakeholder”[1] în faţa expansiunii capitalismului de tip „shareholder”[2], bazat exclusiv pe maximizarea profitului. În context, pentru a face globalizarea suportabilă, Behrman  identifică a serie de criterii care trebuie să funcţioneze, şi anume: eficienţa (care nu este sinonimă cu creşterea standardului de viaţă, dar este necesară pentru progres), egalitatea (o redistribuţie echitabilă a bunăstării), participarea activă (implicarea în comunitate balansează contradicţia dintre eficienţă şi egalitate), creativitatea (economia bazată pe cunoaştere este deocamdată apanajul câtorva economii), ajustarea la risc (globalizarea induce şi volatilitate şi nesiguranţă), respectarea drepturilor omului şi protecţia mediului (ultimele două sunt legate strâns de noţiunea de responsabilitate socială corporatistă).

\r\n

–     hiper-globaliştii, care susţin disiparea puterilor statelor naţionale în  favoarea unei pieţe libere globale şi a forţelor acesteia;

\r\n

–    scepticii, care cred că actualele circumstanţe ale globalizării nu sunt fără precedent, în sensul că lumea era poate chiar mai globalizată în timpul Imperiului Roman sau înainte de Primul Război Mondial decât este acum. În consecinţă, statele naţionale nu sunt în pericol, ci dimpotrivă rolul lor este întărit pe măsură ce se intensifică relaţiile internaţionale;

\r\n

–   transformaţionaliştii, care argumentează că globalizarea creează noi circumstanţe economice, politice şi sociale care duc la transfomarea rolului statelor şi a contextului în care statele operează.

\r\n

Actorii principali ai globalizării (sau ai „capitalismului global”, sau ai „regionalizării”); sunt corporaţiile transnaţionale[3].

\r\n

\r\n

Dionisie Comerzan

\r\n\r\n

\r\n


\r\n\r\n


\r\n\r\n

\r\n\r\n[1] Capitalismul tuturor părţilor interesate.\r\n\r\n

\r\n

\r\n\r\n[2] Capitalismul centrat pe drepturile acţionarilor.\r\n\r\n

\r\n

\r\n\r\n[3] www.globalizarea.com\r\n\r\n

\r\n

\r\n

Lasă un răspuns