Corporatiile transnationale, tendinte in dezvoltarea internationala

Rolul Companiilor Transnationale (CTN)  în economia mondiala în procesul de globalizare este în creştere. Producţia internatională continuă să crească deoarece corporaţiile transnaţionale  îşi extind rolul lor în economia mondială. Astăzi există peste 85 mii de corporaţii transnaţionale, cu circa 9 mln. de afiliaţi stăini pe întreg globul. Impactul lor economic poate fi estimat în diverse moduri. In anul 2004, afiliatii străini însumau peste 54,0 milioane de angajaţi, în comparaţie cu cele 24,0 milioane din 1990; vânzările lor de aproximativ 19000 miliarde USD au fost de două ori mai mari decât exporturile lumii în 2001, în comparaţie cu zece ani în urmă, când vânzările şi exporturile au fost aproximativ egale; stocul pentru investiţiile străine directe a crescut de la 1 700 miliarde USD la 6 600 miliarde USD în aceeaşi perioadă. Afiliaţii străini reprezintă acum a zecea parte din PIB mondial şi a treia parte din exporturile mondiale.

Diversitatea şi complexitatea fenomenului globalizării reflectă multitudinea factorilor de integrare a ţărilor europene, procesele de privatizare şi comercializare, care au dat acces la noi pieţe şi ramuri. Totodată intensificarea concurenţei, creşterea importanţei proceselor de integrare regională, sporirea volumului tranzacţiilor comerciale au survenit la extinderea activităţii corporaţiilor transnaţionale.

Aceasta exprimă necesitatea ţărilor de a participa, într-o măsură din ce în ce mai mare şi mai eficace, la diviziunea internaţională a muncii. Procesul de globalizare necesită o tratare sistemică a CTN, ţinând cont de teoria generală a organizării şi autogestiunii sistemelor complexe.

Revistă britanică The Economist ajunge la concluzia că firmele multinaţionale reprezintă unul dintre cei mai esenţiali factori ai progresului economic contemporan. Ele „răspândesc bogăţia, munca, tehnologiile avansate şi contribuie la ridicarea standardului de trai şi îmbunătăţirea mediului de “afaceri”, în acelaşi timp, corporaţiile multinaţionale constituie latura cea mai vizibilă a globalizării.

Una dintre primele definiţii utilizate pe larg în studiile de specialitate este cea propusă de R. Vernon, care menţiona, că o corporaţie rnultinaţională reprezintă o firmă mare, deţinătoare de filiale industriale în cel puţin şase ţări. Ulterior, sub presiunea faptului că au apărut şi firme mijlocii cu vocaţie internaţională, această cifră a fost redusă la două ţări şi, în cele din urmă, chiar la una. Astfel, în prezent, majoritatea economiştilor acceptă că o corporaţie multinaţională constă dintr-o firmă care şi-a extins producţia şi marketingul dincolo de hotarele unei singure ţări. Conform opiniei lui I.H.Dunning, ,,producţia internaţională reprezintă o activitate creatoare de valoare adăugată, aflată sub proprietatea, controlul şi organizarea unei firme (sau unui grup de firme) dincolo de hotarele sale naţionale”. CA. Michaletcaracterizează corporaţia multinaţională drept “o întreprindere (sau un grup de întreprinderi) de talie mare, care, pornind de la o bază naţională, şi-a implantat mai multe filiale în ţări diferite, adoptând o organizare şi o strategie la scară mondială” .

Definiţia lui CA. Michalet face, de asemenea, referinţă directă la organizarea corporaţiilor multinaţionale în grup. În conformitate cu propunerea acestuia, prin grup ar trebui să subînţelegem „ansamblul format din societatea-mamă şi filialele plasate sub controlul său. Deci, societatea mamă este un centru de decizie financiară (filialele, în general, nu sunt), astel încât rolul ei esenţial este acela de a arbitra permanent activitatea participanţilor, în funcţie de rentabilitatea capitalurilor angajate. De aceeaşi părere este un alt autor, şi anume M.Beaud, care consideră că structurarea în grupuri constituie modul dominant de segmentare a capitalului în stadiul actual de dezvoltare a capitalismului.

Savanţii moldoveni: Chistruga B., Gribincea A., Roşca P., Gorobievschi S. a ajuns la noţiunea: „CTN – sunt întreprinderile, care-şi implementează, desfăşoară şi îşi dezvoltă activitatea sa în mai multe economii şi direcţii, coordonează şi exercită controlul şi repartizează operaţiunile mondiale dintre diferite ţări pe baza unei strategii comune, în scopul atingerii obiectivelor proprii”. [5]

Pentru ţările în tranziţie, care sunt dintre cele mai sensibile la influenţa factorilor externi, intergrarea în economia mondială devine o cale fără alternativă, indiferent de orientarea lor geografică sau politică.

Un loc important în procesul internaţionalizării îl ocupă deschiderea economiilor naţionale spre tranzacţiile pieţii mondiale, dezvoltarea schimburilor de bunuri şi servicii prin intermediul CTN, desigur şi a fluxurilor de capital. CTN joacă un rol semnificativ în procesul internaţionalizării relaţiilor economice mondiale şi adîncirii divizării internaţionale a muncii. CTN prezintă nu doar companii mari cu sfere de activitate multiramurală şi globală, dar şi companii mici şi mijlocii, îngust specializate care deţin întreprinderi-fiice peste hotare.

În procesul evoluţiei CTN au fost utilizate diverse forme de structurii organizatorice, fiecare dintre ele avînd caracter specific al relaţiilor reciproce în procesul de fiinţare şi o strategie determinată de atingere a scopurilor finale. CTN actuale sunt companiile, care se ocupă cu producerea internaţională şi care plasează nu mai puţin de zece procente din activele sale în filiale străine.[6]

După caracterul activităţii CTN diferă de companiile naţionale, care au operaţiuni comerciale internaţionale. Aceasta se explică prin faptul, că ele transferă peste hotare nu doar marfă, dar şi însuşi procesul de producţie, plasează capitalul său, unindu-l cu forţa de muncă externă în ramurile producerii internaţionale. CTN exportă după limitele teritoriilor naţionale multe segmente a ciclului de producere. Astfel capitalul transnaţional înfăptuieşte un circuit de talie mondială.

Fenomenul CTN este destul de contradictoriu, pe de o parte, posedînd un potenţial considerabil financiar şi tehnico-ştiinţific, el poate să conducă la creşterea economică în diferite ţări sau regiuni ale lumii. Pe de altă parte, menţinînd principiile raţionalităţii, CTN pot provoca adîncirea ecartului în nivelele dezvoltării economiei nu numai între ţări, dar şi între regiuni, precum şi în schimbul internaţional de mărfuri servicii, capital şi tehnologii. Creşterea volumelor de producţie a complexului transnaţional reproductiv influenţează poziţiile ţărilor de origine şi ţărilor receptoare în sistemul relaţiilor economice internaţionale.

Analiza Relatiile economice interna internationale (REI) la nivel mondial arată, că procesele globalizării şi regionalizării influenţează diferit între ele. Pe de o parte, globalizarea favorizează regionalizarea, deoarece CTN folosesc intens priorităţile liberalizării în limitele grupurilor integraţioniste. Pe de altă parte, globalizarea împiedică regionalizarea deoarece CTN participă la dezvoltarea REI, depăşind hotarele unei ţări.

La rîndul său, regionalizarea influenţează pozitiv globalizarea, în măsura în care stimulează unirea economică a ţărilor în limitele grupurilor internaţionale, lărgeşte posibilităţile pentru optimizarea activităţii CTN prin integrarea corporativă. În acelaşi timp, regionalizarea stopează globalizarea, deoarece măreşte izolarea grupurilor internaţionale separate şi concurenţa între ele. În condiţiile creşterii influenţei reciproce a globalizării şi regionalizării economiilor, eficacitatea determină prin acţiunea reciprocă specifică integrării corporative şi regionale.[7]

În ultimii ani conştietizând situaţia, că tot mai dominantă în economia mondială devin CTN şi după opinia mai multor autori demonstrează următoarele avantaje:

■ constituind complexele transnaţionale reproductive ale sale, CTN se conduc nu de hotarele naţionale, ci de posibilităţile lărgirii concurenţei şi profitabilităţii sale;

■ manevrând cu resursele economiei mondiale, CTN implică în procesul transnaţionalizării diferite elemente ale economiilor naţionale, schimbând structura ramurală a economiei multor ţări ale lumii;

■ activitatea CTN favorizează spălarea hotarelor economice şi slăbirea mecanismelor de reglare a businessului la nivel naţional, care devine din ce în ce mai avantajos;

■ deşi complexele economice naţionale rămîn centre principale de confecţionare a producţiei în economia mondială, o parte tot mai însemnată a mărfurilor şi serviciilor se produc cu un efect mai pronunţat în cadrul CTN, numărul cărora creşte dinamic.

Actualmente, CTN le revine mai mult de 20% din PIB mondial. Activele CTN depăşesc după ritmurile creşterii PIB-ul mandial, a comerţului internaţional şi investiţiilor brute interne de capital.

O importanţă mai mare pentru dezvoltarea economiei diferitor regiuni ale lumii, inclusiv a Europei de Vest, o au cele mai mari CTN. Ele controlează cea mai mare parte a operaţiunilor transfrontaliere a ţărilor sale de origine. Alinierea după mărimea activelor străine în anul 1996, 100 dintre cele mai mari CTN ale lumii posedau active străine totale în sumă de 18 trl.USD Vânzările străine totale a celor 100 mai mari CTN ale lumii au depăşit 2,1 trl.USD. Personalul total străin la întreprinderele-fiice a celor 100 mai mari CTN ale lumii a atins 5,9 mln persoane.[8]

Cea mai mare parte din companiile-mame la nivel mondial revin ţărilor dezvoltate, şi anume: Europei de Vest, unde actualmente sunt concentrate 62,2% din totalul lor în lume, care dispuneau de filiale străine în cantitate de 14,2%; în ţările în curs de dezvoltare erau concentrate numai 14,7 % din CTN ale lumii, în schimb ele erau receptoare pentru ţările dezvoltate, deaceea ele deţineau 49,8 % din filialele străine din lume.(anexa 1).

Cele mai mari CTN desfăşoară o influenţă substanţială asupra economiei ţărilor de origine şi ţărilor receptoare, favorizînd dezvoltarea producerii, activizarea fluxurilor de capital, a mărfurilor, serviciilor şi tehnologiilor, mărirea ocupării şi calificării forţei de muncă, de asemenea şi schimbării condiţiilor de concurenţă în ramuri diferite.

În lista celor 100 mai mari CTN ale lumii, cele dominante sunt din Europa de Vest, prezentate de 41 din 46. CTN Europei de Vest reveneau 47 % din activele străine, 45 % din vînzările străine şi 58 % din personalul străin a celor 100 mai mari CTN a lumii, inclusiv CTN UE-41,4 % şi 51 % corespunzător (anexa 2).

Poziţiile-cheie în ierarhizarea CTN ocupă deasemenea SUA şi Japonia. Analiza structurii ramurale a celor mai mari 100 CTN a lumii demonstrează, că în valori numerice şi conform indicatorilor principali ai activităţii economice predomină companiile în industria automobilelor, electronicii, prelucrarea petrolului, industria chimică şi industria alimentară (anexa 3).

Dacă CTN mari se caracterizează prin tendinţa de a investi în dezvoltarea filialelor străine deja existente, atunci CTN mici şi mijlociile – în crearea noilor. Se poate remarca, că în perspectiva posiblităţilor optimale de dezvoltare a operaţiilor transfrontaliere vor poseda companiile de volum mediu. Cu toate acestea tendinţa e ca CTN să rămână relativ mici, pentru a fi flexibile şi specializate pe pita mondială, dar în acelaşi timp şi destul de mari, ca să fie capabile să investească în activităţi inovaţionale.[9]

Analizând dezvoltarea CTN în ultimii zece ani la nivel   mondial, permit de a evidenţia unele trăsături caracteristice lor şi a determina locul şi rolul acestora în economia mondială, şi anume:

■ puterea impunătoare a proceselor globalizării şi regionalizării economiilor naţionale tot mai mult este determinată de CTN, care influenţează REI;

■ activitatea CTN e strîns legată de organizaţia producţiei internaţionale, caracteristica cea mai importantă a economiei mondiale şi regionale;

■ perfecţionarea producţiei internaţionale dă posibilitate CTN a învinge dimensiunea limitată a pieţelor naţionale şi a folosi din plin avantajele colaborării sale cu firmele altor state;

■ efectuând operaţiile transfrontaliere, CTN atrage în dezvoltarea sistemului de producere tot mai multe resurse tangibile şi intangibile;

■ indicatorii statistici de evaluare a producţiei internaţionale pot fi utilizaţi ca indicatori ai activităţii filialelor străine a CTN.

CTN se dovedesc a fi elemente-cheie în sistemul REI. Posedînd un potenţial considerabil în formă de capital, tehnologii şi experientă managerială, CTN perficţionează producţia internaţională a filialelor sale externe şi dezvoltă parteneriatul dintre firme. Ele demonstrează o influenţă esenţială asupra dependenţii reciproce economice a economiilor naţionale şi internaţională, contribuind la creşterea economică a ţărilor de origine.

Activitatea investiţională a CTN în UE în perioada de formare a pieţelor comune s-a desfăşurat sub influenţă a două grupe de factori – globalizării şi regionalizării economiilor. Pe de o parte, CTN fiind purtătoare a tendinţelor de globalizare în economia mondială, au elaborat condiţii strategice şi tactici comune îndreptate spre penetrarea diferitor pieţe, inclusiv şi a celor care se aflau în componenţa UE. Pe de altă parte, CTN, care activau deja în componenţa UE, unde procesele de integrare au avut dezvoltare mai largă, determinau direcţiile sale de dezvoltare strategică, ţinând cont de specificul regional.

 

Lasă un răspuns