Ce nu-mi place in procesul national de privatizare?!

Doar în câteva cuvinte, fără mari argumentări (oricum toată lumea deja cunoaște), încerc să mai accentuez odată, acum când suntem în perioada privatizărilor din decembrie 2013, minusurile acestui proces.

1. Nu e un proces transparent, nu cunoaștem cine sunt investitorii;

2. Nu exista o promovare națională și internațională;

3. Nu sunt argumentate cauzele acestei privatizări și care este destinația acestor resurse financiare colectate în urma privatizării;

4. Se vând companiile pe bănuți, se vând acele companii care deja sunt pe burtă, iar statul nu face nimic.  Mai întâi trebuie să le ridice, apoi să le vândă la un preț bun;

5. Se vând acțiunile în pachete mari, iar negocierile se fac în spatele culiselor, la Bursă au loc tranzacții fictive;

6. Statul nu le impune nici o condiție investitorilor, de exemplu: compania trebuie să activeze minim 3 ani, să mențină locurile de muncă și salariile, în acești 3 ani nu au dreptul să o vândă.

Multe societăți sunt cumpărate doar pentru bunuri aparte pe care le dețin, ca terenuri agricole, industriale, utilaje, etc. Scopul final, al acestor investitori este să o vândă pe bucăți, iar în final societatea falimentează.

 

Lasă un răspuns