Generashon Financial B.V. şi-a vândut 26,75% de acţiuni pe care le deţinea la Victoriabank

În ultimele 3  sesiuni bursiere au fost tranzacționate 6.688.130 acțiuni ale Victoriabank, ce reprezintă 26,75% din acțiunile emise de bancă.

Pe site-ul Victoriabank, în raportul anual 2012 prezentat Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (http://www.victoriabank.md/file/2013/Raport_aferent%20_publicarii_final%2007_05_2013.pdf) am văzut ca aceste acțiuni au aparținut companiei Generashon Financial B.V..

Aceste acțiuni au fost tranzacționate în felul următor:

31.10.2013

A fost înregistrat un ordin limită de vânzare în număr de 950.005 acțiuni la un preț de 20,26 lei per acțiune, iar aceste acțiuni au fost cumpărate printr-un ordin limită de cumpărare la 20,56 lei per acțiune. Volumul tranzacției a fost de 3,80% de acțiuni emise de bancă.

01.11.2013

A fost înregistrat un ordin limită de vânzare în număr de 2.452.000  acțiuni la un preț de 15,50 lei per acțiuni, iar aceste acțiuni au fost cumpărate prin 2 ordine limită de cumpărare la 21,05 lei per acțiune. Volumul tranzacției a fost de 9,81% de acțiuni emise de bancă.

04.11.2013

A fost înregistrat un ordin limită de vânzare în număr de 3.286.125  acțiuni la un preț de 15,95 lei per acțiune, iar aceste acțiuni au fost cumpărate prin 5 ordine limită de cumpărare la 15,95 lei per acțiune. Volumul tranzacției de 13,14% de acțiuni emise de bancă.

Ce a fost interesant în aceste tranzacții?

Răspunsul este următor:

1. Aceste tranzacții au loc înainte de Adunarea generală a acționarilor Victoriabank, care va avea loc la 15 noiembrie 2013;

2. Pentru a se asigura că aceste acțiuni nu vor fie preluate de alte persoane, cumpărătorii au dat un preț mai mare decât cel cerut de vânzător în cazul a 3 tranzacții, iar în cazul a 5 tranzacții au fost sigur că nimeni nu le va prelua;

3. Acest pachet de 26,75%, cea mai mare deținere consolidată în capitalul băncii, a fost fragmentat în pachete de acțiuni de până la 5%, astfel încât să nu fie obligați să ceară permisiunea Băncii Naționale a Moldovei;

4. Iar la acest punct, vă voi prezenta un articol  intitulat „Familia Plahotniuc nu mai este stăpână la Victoriabank” postat pe http://www.basa.md, cred că undeva prin 2012, în care se prezintă o mică istorie a acestui pachet de acţiuni:

„Familia Plahotniuc nu mai este stăpână la Victoriabank. Adevărul scrie că Oxana, Timofei, Inochentie şi Vlad Plahotniuc nu mai sunt oficial acţionarii majoritari la a doua ca mărime bancă din ţară, pachetul lor fiind preluat de Iurie Kontievschi, ruda lui alt controversat om de afaceri, fost deputat AMN, Veaceslav Platon, notează BASA – press.

La începutul anului 2012,  prim-vicepreşedintele Parlamentului Vlad Plahotniuc şi-ar fi vândut pachetul de 26,75% din acţiunile Victoriabank, controlat prin intermediul firmei OTIV Prime Financial B.V din Olanda. Curios este că numele companiei coincide cu iniţialele membrilor familiei Plahotniuc.

De remarcat că, nimeni nu a anunţat oficial şi nici nu a confirmat o astfel de tranzacţie, al cărei beneficiar ar fi fost omul de afaceri Veaceslav Platon, supranumit „raiderul numărul unu din spaţiul CSI”.

Ultimele date şi documente publicate pe internet de oamenii de afaceri Viorel şi Victor Ţopa par să demonstreze însă implicarea lui Veaceslav Platon în tranzacţiile cu acţiunile Victoriabank. Potrivit unei note publicate de jurnal.md şi care face referire la documente din registrele comerciale olandeze, la sfârşitul anului 2011 – începutul lui 2012, OTIV Prime Financial B.V. a fost scos din holdingul OTIV Prime şi şi-a schimbat denumirea în Generashon Financial B.V. Ultima are un singur acţionar – Iuri Kontievski, care, potrivit raportului anual pentru 2011 al Moldindconbank, deţine un pachet de 4,4% din capitalul băncii.

Coincidenţă sau nu, Iurie Kontievski este şi cumnatul lui Veaceslav Platon, care deţine doar 2% la Moldindconbank. Platon a declarat că este surprins să afle că acest pachet Victoriabank a fost cumpărat de cunoscutul său Kontievski.”.

 

Lasă un răspuns