Investitorii instituţionali privesc cu optimism spre IPO-uri şi în 2013

Creştere de patru ori a investiţiilor în IPO-uri în ultimele 12 luni la nivel global

\r\n

Investitorii instituţionali sunt tot mai optimişti în privinţa evoluţiei pieţei de oferte publice iniţiale (IPO), se arată în noul studiu Ernst&Young.82% din cei peste 300 de investitori instituţionali intervievaţi în cadrul studiului spun că au investit în preIPO-uri şi IPO-uriîn 2012, comparativ cu doar 18% în 2010 sau 2011. Mai mult, investitorii implicaţi în studiu vorbesc de perspective mai bune privind obţinerea de profit, de îmbunătăţirea mediului macro-economic şi de pieţe de capital mai stabile în 2013, toate acestea contribuind la conturarea unui sentiment pozitiv în piaţă.

\r\nInfographic_Institutional\r\n

Majoritatea investitorilorsunt concentraţi pe pieţele interne

\r\n

În marea lor majoritate, investitorii au declarat că mizează pe pieţele lor interne. Ei se aşteaptă la un mediu favorabil investiţiilor în ţara de origine sau pe pieţele regionale în următorii trei ani. Această situaţie caracterizează, mai ales,investitorii din America de Nord, unde 89% din investiţii au fost concentrate pe listările interne. În schimb, 41% dintre investitorii europeni declară că preferă să investească în alte regiuni. Investitorii percep pieţele în creştere rapidă ca fiind riscante şi scumpe, 72% dintre ei afirmând că riscul este mai mare, iar 41% considerândpreţurile sunt mai mari.

\r\n

Serviciile financiare se bucură de o atractivitate universală

\r\n

Studiul evidenţiază faptul că serviciile financiare reprezintă industria cea mai atractivă în orice regiune. În general, 51% dintre respondenţi au menţionat că acest sector se clasează în top trei în privinţa investiţiilor din portofoliile lor. Următoarele trei mari sectoare din clasament sunt: retail (35%), produse de larg consum (27%), petrol şi gaze (26%) şi tehnologie(21%). Industriile de consum sunt deosebit de puternice în pieţele aflate în creştere rapidă, unde populaţia este tânără şi în expansiune iar veniturile sunt în creştere.

\r\n

IPO-urile necesită echipa potrivită, informaţiile potrivite şi preţul potrivit

\r\n

Preţul potrivit apare menţionat în răspunsurile a peste 91% din investitorii chestionaţi ca fiind primul dintre principalii trei factori critici care determină reuşita unei IPO, indiferent de regiunea geografică în care are loc sau de tipurile de investitori cărora li se adresează. Pe locurile următoare se clasează informaţiile potrivite (menţionate de 65% dintre investitori) şi echipa potrivită (57% dintre respondenţi). Pentru ca informaţiile în vederea listării să fie convingătoare, companiile trebuie să facă dovada că modelul lor de business a avut performanţe bune în ultimii ani, că au înregistrat rezultate solide şi că au un plan de acţiune bine pus la punct pentru a-şi susţine dezvoltarea pe mai departe.

\r\n

Rezultatele studiului evidenţiază faptul că o companie de bună calitate, condusă de echipa potrivită, cu o ofertă făcută la preţul potrivit şi însoţită de informaţiile potrivite va atrage de fiecare dată atenţia pieţei. Companiile care sunt bine pregătite în acest sens vor putea să-şi lanseze oferta de îndată ce identifică o fereastră de oportunitate.

\r\n

Supra estimarea preţului este cea mai mare ameninţare la adresa reuşitei unei IPO

\r\n

Analizând importanţa listării la preţul corect şi cu echipa de management potrivită, supraestimarea preţului apare menţionată de 85% dintre respondenţi drept principala ameninţare la adresa reuşitei unei IPO. Pe poziţia imediat următoare se clasează coordonarea ofertei de către echipa nepotrivită (56% dintre cei chestionaţi). Listarea publică într-o etapă prea timpurie a ciclului de business este percepută ca cea de-a treia mare ameninţare (43%), fiind cel mai adesea declanşată ca urmare a nevoii stringente de capital sau a dorinţei de a valorifica un potenţial cu o fereastră limitată de oportunitate.

\r\n

Cum văd investitorii succesul în cazul unei companii publice?

\r\n

Majoritatea investitorilor consideră că succesul unei companii publice depinde într-o măsură covârşitoare de trei factori: excelenţa operaţională (66%), îndeplinirea aşteptărilor investitorilor (66%) şi folosirea veniturilor din IPO conform planificării (47%).

\r\n

Privind în perspectivă

\r\n

Prognozele la nivel global pentru investiţiile IPO pentru anul în curs şi pentru 2014 sunt pozitive. Este puţin probabil ca mixul sectorial să sufere schimbări semnificative în următorii 5 ani. Este totuşi posibil ca investiţiile în minerit, metalurgie sau petrol şi gaze să crească pe fondul estimărilor de creştere a cererii în pieţele emergente care continuă să-şi dezvolte infrastructura şi capacităţile de producţie.

\r\n

În România, 2013 se anunţă un an mai activ şi pentru Bursa de la Bucureşti, mai ales datorită aşteptărilor pozitive ale liderilor de business privind evoluţia companiilor lor, dar şi datorită potenţialului prezentat de listările anunţate ale câtorva companii de stat. Mai mult decât atât, companiile din România sunt orientate asupra creşterii competitivităţii şi performanţei, aşa cum arată un studiu recent al Ernst & Young – O nouă viziune de creştere. Este de aşteptat ca acest lucru să se reflecte şi pe piaţa de capital, unde companiile performante vor căuta resurse pentru finanţarea investiţiilor şi a extinderii operaţiunilor

\r\n

Sursa: http://www.agora.ro

Lasă un răspuns