Dorin Dragutanu: Bancile trebuie sa inteleaga ca piata de capital nu este un concurent ci un aliat

Sistemul bancar moldovenesc, deşi destul de primitiv faţă de cele din ţările economic dezvoltate, reprezintă totuşi cel mai avansat sector al economiei Republicii Moldova.  Diferenţa sa este enormă inclusiv faţă de celelalte segmente ale pieţei financiare. Pe parcursul anilor s-au făcut auzite afirmaţii că chiar băncile ar fi interesate ca situaţia să rămână neschimbată.  Despre evoluţia sistemului bancar, al pieţei financiare în întregime şi a paşilor ce trebuie întreprinşi pentru a echilibra situaţia pe piaţa financiară, redacţia ECOnomist a discutat cu Dorin Drăguţanu, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei.

\r\n

Dle Guvernator, deşi este sectorul cel mai dezvoltat al economiei, sistemul bancar moldovenesc e încă departe de standardele instituţiilor financiare din ţările dezvoltate. Ce le-a împiedicat băncilor moldoveneşti să ajungă la nivelul respective?

\r\n

În toate ţările care au trecut prin economia planificată, sistemul bancar s-a dezvoltat cam în acelaşi fel ca la noi.  Pot exista doar diferenţe ce ţin de ritmul de dezvoltare sau structura sectorului. Statele cu potenţial economic mai mare au trecut prin procesul de tranziţie mai rapid, au avut un sistem care s-a dezvoltat mai repede. Nu trebuie de făcut abstracţie şi de mărimea pieţei. Ţara cu o economie mai mare are, fireşte, un potenţial mai mare de dezvoltare a sistemului bancar.\r\nUnica diferenţă, dacă vorbim  de parcurs, este că noi am fost privaţi, la un anumit moment, de investiţii masive directe străine în sistemul bancar. După cum ştiţi, structura sistemului bancar de la noi este asemănătoare cu cele din Ucraina şi din Rusia. Sunt prezente bănci străine dar ele nu domină piaţa.\r\nDe ce s-a întâmplat acest lucru?

\r\n

Acum este dificil de spus care au fost cauzele că noi am rămas în urmă în atragerea capitalului străin în sector. Fie că au fost bariere de conjunctură, politice sau de alt ordin dar, din păcate, pe piaţa noastră există la moment doar patru sucursale controlate de grupuri bancare internaţionale. Vocea lor este prea slabă pentru a da tonul pe piaţă. Avem bănci locale care au o influenţă destul de mare, au relaţii de două decenii  cu clienţii şi competiţia nu este acolo unde trebuie să fie. Probabil că sistemul nostru s-ar fi dezvoltat altfel dacă ponderea băncilor controlate de grupuri străine, ar fi fost de circa 80-90% deoarece în aceste circumstanţe tehnologia, cunoştinţele şi practicile bancare ar fi intrat mult mai rapid pe piaţă şi, mai devreme sau mai târziu, sucursala se apropie de standardele grupului. Calitatea serviciilor, gestiunea riscului, gama de produse etc. Cred că lipsa capitalului străin este un factor care, la un moment dat, a constituit o barieră pentru o dezvoltare calitativ superioară a sistemului bancar.

\r\n

Dar oricum, băncile domină fără drept de apel piaţa financiară autohtonă.

\r\n

Da, chiar şi în aceste condiţii băncile, în Republica Moldova  au o poziţie dominantă în ce priveşte intermedierea financiară. În Europa, în general sistemul bancar este sursa principală de  finanţare în comparaţie cu Statele Unite unde sursa principală este piaţa de capital. În Europa, băncile emit hârtii de valoare pe piaţă, se împrumută pe termen lung pe piaţă şi apoi, acest capital atras îl investesc în credite.

\r\n

La noi piaţă de capital nu există şi băncile au rămas să se bizuie doar pe mijloacele atrase din depozite. Astăzi rata depozit-credit  este de 1,2. Adică la 100 de lei credite acordare, banca are 120 lei depozite. În Occident, această rată este sub unu ceia ce denotă că băncile folosesc alte surse de finanţare decât depozitele. Cum n-ai da, depozitele sunt pe termen scurt, indiferent, în Rusia, România sau într-o ţară din UE. Dacă o persoană doreşte să aibă economii pe termen lung, ea oricând se va orienta spre alt tip de instrumente financiare. Există renumita asigurare de viaţă, care la noi lipseşte, sau e în fază subembrionară.

\r\n

\r\nÎnsă băncile, prin dobânzile înalte la depozite au împiedicat dezvoltarea celorlalte segmente ale pieţei financiare.

\r\n

Într-o economie dezvoltată, dacă persoana vrea să-şi asigure economiile pe termen mai lung, intră pe piaţă şi cumpără hârtii de valoare pe un termen de 10-20-30 de ani, acesta fiind un plasament pe termen lung. La noi, neavând alternative, persoanele depun banii la bancă. Da, cândva au fost rate la depozite de 25%. Astăzi, deşi rata este de 8%, oamenii oricum vin la bancă deoarece nu au alte opţiuni.  Depozitul nu este, de fapt conceput ca o sursă de câştig. El doar trebuie să conserve puterea de cumpărare.  Rata dobânzii trebuie să fie real pozitivă pe termenul depozitului pentru ca să nu se piardă puterea de cumpărare a banilor. Băncile de la noi au fost nevoite să se dezvolte iniţial  având depozite puţine cu o scadenţă destul de mică. Situaţia s-a schimbat atunci când s-a decis majorarea graduală a capitalului minim. Băncile au fost obligate să aibă capital mai mare. Acesta este deja capital pe termen mai lung, deci s-a schimbat puterea bilanţului pe scadenţe, deja băncile aveau un confort mai mare de a credita pe termen mai lung. Următoarea etapă a fost accesul băncilor la liniile de creditare a instituţiilor financiare internaţionale. Acest lucru s-a produs atunci când ele au ajuns la un anumit sistem de control, la o anumită calitate în dialogul cu BERD, cu BM, cu IFC, cu Banca Mării Negre etc. Acele instituţii care caută clienţi ca orişicare bancă, au considerat că pot lucra cu băncile moldoveneşti şi să le acorde linii de creditare pe perioade lungi, la rate mici. Acest lucru a contribuit şi el la dezvoltarea economiei. Dar baza a rămas, totuşi, depozitele atrase de la persoanele fizice şi desigur conturile curente ale persoanelor juridice. Cum reuşesc ele să acorde împrumuturi, care este baza lor atunci când evaluează necesarul de gaj, sunt subiecte care trebuiesc tratate în alte circumstanţe. Totuşi, fiind unica sursă de creditare, băncile au contribuit la dezvoltarea sectorului real, deoarece, de acolo au luat întreprinderile bani pentru dezvoltare.

\r\n

Dezvoltarea  ulterioară a sistemului bancar depinde de mai multe circumstanţe. Dacă ar veni încă una sau două instituţii străine, acest lucru nu va schimba nimic, deoarece modelul de business există deja. Din punctul meu de vedere ar fi ideală atragerea mai mare a capitalului străin în sistemul bancar pentru a accelera competiţia şi accesul la tehnologii internaţionale. Nu în ultimul rând, privatizarea Băncii de Economii rămâne a fi un factor important pentru dezvoltarea ulterioară a sistemului. Este o bancă destul de mare şi orice schimbare calitativă a ei va contribui semnificativ la dezvoltarea sectorului.

\r\n

Până la urmă, privatizarea Băncii de Economii ar înclina balanţa spre capitalul străin în sistemul bancar?

\r\n

Privatizarea nu este unica soluţie de atragere a investiţiilor străine. Acum marile grupuri europene nu au grija expansiunii  în Republica Moldova. Dar, în momentul în care perspectivele de dezvoltare economică în general  vor fi clare, când va fi clar şi irevocabil vectorul european  al ţării noastre, atunci poate să apară un interes semnificativ din partea unor grupuri bancare  de a intra pe piaţă  prin achiziţia băncilor locale existente. Totul are un preţ şi   nu cred să existe un acţionar care să zică că nu iese din banca cutare dacă i se oferă un preţ cinstit la momentul potrivit.

\r\n

Cum explicaţi subdezvoltarea celeilalte părţi a pieţei financiare?

\r\n

Dar cine a făcut concurenţă reală sistemului bancar în procesul de intermediere financiară? Să luăm de la început potenţialii concurenţi.\r\nCompaniile de asigurări. Acestea sunt prin definiţie mari aspiratoare de capital pe termen lung  pentru că dacă lucrul este calculat corect din punct de vedere al statisticii şi al calculelor actuare, ele nu au cum să nu acumuleze capital. În momentul în care acumulează, ele trebuie să găsească locul unde să investească.  Acestea pot fi surse de capital pentru bănci pe termen foarte lung,  pentru piaţa de capital sau alte instrumente.

\r\n

Companiile de asigurări de viaţă şi fondurile de pensii. Noţiunile lor abia au ajuns în Republica Moldova.  Modul de promovare a acestor produse la noi este foarte timid dar şi ele ar putea face concurenţă reală băncilor în procesul de  atragere a economiilor populaţiei deoarece un contract de asigurare pe viaţă sau un fond de pensii privat  este un produs de economisire, în final. Şi de obicei, fondurile de pensii şi contractele de asigurări de viaţă dau un randament mai mare decât depozitele.  Pur şi simplu, depozitele sunt considerate mai lichide şi accesul la lichiditate aduce o rată a dobânzii mai mică. Contractul de asigurare de viaţă sau fondul de pensii este, practic, o imobilizare pe termen lung a banilor.  Dacă reziliezi un contract de asigurare pe viaţă, ai pierderi deosebit de mari din dobânzi pentru că nu-ţi respecţi contractul.

\r\n

În toată Europa de Est s-au dezvoltat mai întâi băncile şi doar apoi companiile de asigurări pentru că, pentru o dezvoltare dinamică a asigurărilor este nevoie de un minim de cultură financiară. Băncile au avut cea mai multă abilitate să-şi promoveze iniţial produsele şi să contribuie la dezvoltarea culturii financiare. După aflarea cunoştinţelor de bază în domeniul financiar, clienţii băncilor pot să se gândească şi la alte tipuri de produse. Asigurarea de viaţă există în Republica Moldova doar că se dezvoltă foarte lent. În final, însă, companiile de asigurări  sunt cei mai mari intermediari financiari. Spre exemplu, sistemul de asigurări din Olanda este mai mare decât sistemul bancar, şi acesta unul destul de serios, de altfel.

\r\n

Dar care este rolul pieţei de capital?

\r\n

De fapt, piaţa de capital este cea mai importantă sursă de capital pentru dezvoltare economică deoarece este sursa de finanţare pe termen lung.  Secretul aici este de a atinge volumul şi masa critică a pieţei, de a avea o piaţă adâncă şi lichidă. Atunci când cineva vrea să atragă capital, fie sub formă de obligaţiuni corporative, fie sub formă de acţiuni, el ştie că poate face o emisiune pe piaţă de 50-100 milioane de lei care să-i ajute la dezvoltarea afacerii. Piaţa noastră actuală nu are capacitatea respectivă. Întrebarea este, de ce în toate ţările în tranziţie piaţa de capital s-a pornit  şi s-a dezvoltat şi de ce în Moldova nu?\r\nDe ce în Rusia ea există dar la noi nu?  De ce şi ţări mai mici precum  Macedonia, Slovenia, Albania, Muntenegru au pieţe de capital iar noi nu?\r\n\r\nCum însă am ajuns să nu avem piaţă de capital?

\r\n

Din punctul meu de vedere au fost făcute multe greşeli care au împiedicat acest lucru dar greşeala cea mai mare a fost modul în care a fost efectuată privatizarea în masă. Aceasta este una dintre cele mai neinspirate decizii luate de guvernanţi care pe noi ne-au ţinut pe loc sau mai bine zis, ne-au aruncat într-o direcţie greşită din care încercăm să revenim pe drumul corect. Cetăţenilor li s-au dat hârtii de valoare gratuit  fără a li se  explica ce sunt acestea.  Mai mult, aproape că li s-a indus ideea că sunt aceleaşi cupoane adică nu au nici o valoare şi nu poţi face nimic cu ele. Care este sensul să-i dai hârtia de valoare să o ţină în casă dacă nu există o piaţă unde la nevoie o poţi vinde, unde se stabileşte preţul. Dacă au fost date, pentru ele trebuia imediat organizată piaţa care să dea lichiditate acestor hârtii de valoare.

\r\n

Altă greşeală fundamentală a fost programul Pământ. Din câte am aflat, el a fost implementat cu totul altfel decât a fost gândit iniţial. Împroprietărirea cu teren al tuturor cetăţenilor  a condus la faptul că toţi cetăţenii noştri din mediul rural practică agricultura ca pe timpul lui Ştefan cel Mare.  Pe parcele mici, cu sapa. Parcelarea a dus la separarea capitalului, accesul limitat la tehnologii inclusiv agronomice, nu neapărat  agrotehnice, pierderea eficienţei etc.\r\nA treia problemă este că leul moldovenesc a fost introdus în 1993 şi nu în 1992 aşa cum a fost planificat.  Dacă vă uitaţi pe bancnotele de 1000 de lei, care au fost tipărite doar o singură dată, o să vedeţi anul 1992.   Iar leul, oficial a fost introdus în noiembrie, 1993. Noi am pierdut aproape doi ani de zile şi ne-am pomenit cu hiperinflaţia care a distrus o mare parte a patrimoniului, a valorii şi a pauperizat  complet populaţia.

\r\n

A fost o decizie politică. El ar fi fost schimbat la începutul lui 1992 la rata de unu la zece dar aşa a fost schimbat la rata de unu la o mie. Aceşti trei factori cruciali de fapt ne-au aruncat pe un drum greşit.

\r\n

În ce priveşte privatizarea, aceasta trebuia făcută gradual cu crearea imediată a unei platforme de tranzacţionare.

\r\n

Care a fost rolul băncilor în dezvoltarea pieţei de capital?

\r\n

Altă cauză a subdezvoltării pieţei de capital constă în faptul că aceasta a fost creată de bănci. Cine este interesat ca piaţa de capital să nu se dezvolte?  Cui i-a convenit cel mai tare starea respectivă a lucrurilor?  Să nu fie interpretat că eu, fiind guvernator , critic băncile. Trebuie să fie clar, acesta este doar un reproş pentru că ele  n-au împins piaţa de capital în ultimii 15 ani să se dezvolte. Înţeleg că este un interes privat şi ei au fost în drept să procedeze aşa cum consideră de cuviinţă în privinţa proprietăţii lor, să o dezvolte sau nu. Până la urmă, Bursa de Valori din Moldova este o întreprindere privată  şi băncile în calitatea lor de acţionari, ei au fost în drept să decidă, să o dezvolte sau nu. Reproşul meu este că băncile n-au înţeles la timp că, de fapt, prin dezvoltarea  pieţei de capital ele au numai de câştigat.

\r\n

Cum ar putea o piaţă de capital dezvoltată să contribuie la dezvoltarea băncilor?

\r\n

Chiar şi în situaţia în care o întreprindere  are nevoie de un proiect mare pentru retehnologizare, pentru investiţie,  va merge pe piaţă şi va atrage capital, dar după aceasta ea mai are nevoie de mijloace circulante, să umple toate aceste echipamente cu materie primă, de a plăti salarii. Pentru aceasta ea va veni la bancă. Crescând economia, cresc şi băncile, efectul de multiplicare a capitalului este mult mai mare.  Totodată, piaţa de capital este o sursă de finanţare chiar şi pentru bănci. De unde ele au resurse? Fie din capitalul propriu, care nu poate fi crescut la nesfârşit, deoarece este scump, fie din depozite, dar volatilitatea lor este ştiută şi  atunci, rămân obligaţiunile, care pot avea o scadenţă şi de 10, şi de 20 de ani.

\r\n

Până la urmă piaţa de capital nu înseamnă doar bani ieftini sau active financiare lichide la dispoziţia micilor investitori.  Piaţa de capital înseamnă disciplină. Atunci când eşti listat, îţi pasă ce se scrie despre tine în presă, îţi pasă cum arată bilanţul contabil, îţi pasă să nu ai scandaluri de fraudă şi de altă natură. Îţi pasă de foarte multe lucruri, care pot să afecteze valoarea acţiunilor tale la bursă şi pot să afecteze, în ultimă instanţă, capitalizarea companiei, să erodeze încrederea investitorilor într-o aşa măsură încât atunci când vei avea nevoie de următoarea finanţare pentru un proiect interesant, nu vei merge pe piaţă, deoarece nimeni nu-ţi va cumpăra titlurile. Astfel, atenţia mare a investitorilor îi obligă pe acţionari, pe conducerea societăţii care emite hârtiile de valoare să se  gândească dacă este suficient de eficient, suficient de transparent , se comportă conform aşteptărilor  morale ale societăţii etc. Până la urmă, toate acestea nu au cum să nu crească eficienţa şi să majoreze capitalul.  Este încă un motor pentru creştere. Iar noi suntem acolo unde suntem, e bine că am ajuns şi aici dar urgent trebuie de găsit o soluţie. A apărut încă o bursă, Bursa de Valori Chişinău şi poate aceasta va reuşi ce n-a reuşit   BVM timp de 15 ani. Cel puţin, dacă există oameni care au investit în această instituţie, ei consideră că se poate de făcut ceva.

\r\n

Dar ce ne puteţi spune despre piaţa asigurărilor şi cum aceasta se integrează în piaţa financiară?

\r\n

Aceiaşi situaţie e şi în cazul companiilor de asigurări, care trebuie să se dezvolte şi să nu rămână doar la nivelul actual când vând doar asigurări de răspundere civilă şi dacă au noroc, vre-o Carte Verde şi ar fi super dacă au şi oleacă de CASCO în portofoliu. Apoi, dacă mai au relaţii bune cu cineva, primesc şi nişte contracte bune pe transport, fie pe calea ferată, fie auto. Pot să se bucure: avem cât de cât un portofoliu, viaţa merge înainte.  Dar ce rămâne cu asigurarea de viaţă, fondurile de pensii, asigurarea în agricultură, asigurarea locuinţelor etc. În ce priveşte prezenţa capitalului străin pe piaţa de asigurări, situaţia este şi mai gravă: există două companii cu poziţie dominantă pe piaţă, restul se ocupă de RCA. Am avut un mare jucător QBE ASITO, care a renunţat să mai facă afaceri în Moldova, a rămas doar ASITO.

\r\n

Cum poate să revină piaţa financiară într-un făgaş normal?

\r\n

În primul rând, chiar dacă vom avea rezultate doar peste 20 de ani, trebuie de forţat crearea şi dezvoltarea pieţei de capital.  Cea actuală este o formă administrativă de tranzacţii unde eşti obligat să faci tranzacţia şi să plăteşti taxa.  Dacă nu vrei să faci o tranzacţie la BVM deoarece trebuie să achiţi un comision pe care nu-l înţelegi, atunci cu o mică pregătire poţi face o tranzacţie la Londra. Piaţa de capital trebuie să fie  o platformă unde se întâlneşte oferta cu cererea, o platformă de determinare a preţului.  În ce priveşte asigurările de viaţă şi fondurile private de pensii, până nu vom avea o stimulare   fiscală a lor , ele nu se vor dezvolta. La rândul lor, asigurările generale, nu se vor mişca dacă nu se va dezvolta cultura asigurărilor. Pentru asta este necesară, însă, o promovare insistentă din partea tuturor jucătorilor de pe piaţă.

\r\n

Sursa: http://eco.md

Lasă un răspuns