Modificari in Legea institutiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.1995

Surprinzător sau nu, dar în sistemul bancar nu mai vorbim despre acționari din zone off-shore. Legea nouă abolește vechea cerință ca rezidenții statelor sau zonelor off-shore să nu dețină mai mult de 5% dintr-o bancă, în favoarea unei cerințe noi. Este interzisă deținerea oricărei cote de participare în bănci, indiferent de mărime, de către rezidenții din jurisdicții ce nu implementează standarde intenaționale de transparență. Acționarii curenți din astfel de jurisdicții au obligația să înstrăineze cotele în termen de un an, sub sancțiunea anulării acțiunilor și primirii despăgubirii din contul vânzării acțiunilor emise în schimbul lor. Și până când Banca Națională aprobă lista acestor jurisdicții (legiutorul i-a rezervat o lună), să analizăm impactul acestei și altor amendamente asupra băncilor și clienților acestora.

\r\n

Totuși, care sunt acele ”standarde internaționale de transparență”? Nota informativă la proiectul legii adoptate nu oferă un răspuns, și nici o trecere în revistă a documentelor de referință internaționale nu aduce claritate. Dacă este vorba despre standardele OECD privind transparența fiscală, atunci avem o problemă mică – Republica Moldova nici nu este membru al Forului Global respectiv (120 state), dar și una mai mare – după excluderea în 2009 din Lista paradisurilor fiscale necooperante a ultimelor 3 state (Andorra, Liechtenstein și Monaco) lista a rămas… goală, adică fără cele 38 jurisdicții care o populau anterior (inclusiv renumitele Belize, BVI, Cipru, Insulele Seyshelles și alte state din care străbat fluxuri puternice de investiții înspre Republica Moldova).

\r\n

Același scop, de a pune bariere în calea accesului investitorilor nedoriți în sistemul bancar, îl au și următorul grup de modificări de lege. Este vorba despre:

\r\n

– dreptul Băncii Naționale de a exprima opinie scrisă referitoare la lista acționarilor cu drept de participare la adunările acționarilor băncilor, în lipsa opiniei lista fiind nulă;

\r\n

– dreptul instanțelor de judecată naționale să refuze încuviințarea executării silite a unei hotărâri judecătorești străine prin care s-a dispus transmiterea silită a acțiunilor băncii (de ce nu a fost introdusă o normă similară în privința hotărârilor arbitrale străine, rămâne de ghicit, oricum amatorii de arbitraje ad-hoc sunt de aldămaș);

\r\n

– interzicerea instanțelor de judecată de a dispune transmiterea silită a acțiunilor băncilor, decât dacă acestea constituie obiectul propriu-zis al litigiului (sunt încă în memorie, dar și în dosarele disciplinare ale Consiliului Superior al Magistraturii, cazurile când ”investitorii” au obținut acțiuni ale băncilor prin schema, aparent legală, a transmiterii acțiunilor prin hotărâre/ordonanță judecătorească, obținută în Chişinău sau pe meleaguri sudice).

\r\n

În același context, menționăm și norma care interzice instanțelor de judecată să suspende executarea actelor Băncii Naționale adoptate în procesul de evaluare și supraveghere a calității acționarilor băncilor. Pasibilă de interpretare neuniformă această normă, or un judecător simpatizant al acționarului suferind (fie el și raider) va putea argumenta, fără riscul de a pierde scaunul, că intima lui convingere i-a sugerat să suspende o deciziei a Băncii Naționale luată împotriva unui atare acționar, sub paravanul invocării principiilor constituționale și jurisprudenței CEDO. Sperăm totuși că corpul judecătoresc va adopa o atitudine matură și responsabilă în astfel de situații, însușind lecția atacurilor raider în care sistemul judecătoresc a fost folosit pe post de unealtă.

\r\n

Și Banca Națională va avea deja la dispoziție un arsenal mai larg de măsuri de intervenție. În primul rînd, criteriile de evaluare a calității achizitorilor potențiali de cote substanțiale în bănci nu mai sunt exhaustive. Calitatea (o noțiune relativă prin definție) va fi evaluată prin prisma:

\r\n

– solidității financiare a achizitorului în raport cu achiziția propusă (e firesc, una e să cumperi 5% într-o bancă mică și alta – o cotă majoritară într-o bancă mare);

\r\n

– reputației achizitorului (evident, se prezumă că evaluatorul este calificat să o determine adecvat);

\r\n

– capacității băncii-țintă de a respecta în continuare cerințele prudențiale, inclusiv prin prisma posibilității exercitării unei supravegheri consolidate, în cazul grupurilor financiare internaționale;

\r\n

– existenței motivelor rezonabile de a suspecta (sintagmă împrumutată din domeniul investigațiilor penale, nu?) că achizitorul este doar o interfață, iar beneficiar este altul, sau că miroase a bani nespălați (pardon, spălați).

\r\n

În cazul în care achizitorul și beneficiarul efectiv sunt persoane diferite (nu-i păcat, doar trebuie declarat), Banca Națională îi poate evalua pe ambii. Soluție corectă, de altfel, oricine este liber să se deghizeze, nu doar actorii, decât că actorii în spatele rolurilor trebuie să fie cunoscuți publicului, în persoana supraveghetorului pieței.

\r\n

În al doilea rând, controlul calității se va aplica nu doar achizitorilor potențiali de cote substanțiale, dar și persoanelor care deja sunt acționari, indiferent de cota deținută. Revoluționară această noutate: orice acționar se poate pomeni, în temeiul art.15/5 alin.(3) al Legii instituțiilor financiare, cu inspectorii Băncii Naționale la ușă (sau în inbox), solicitând informații privind activitatea lui, inclusiv rapoarte financiare, declarații de venituri și altă informație necesară pentru evaluare. Totuși, norma este justificată, cel puțin în condițiile actuale, când investitorii cu reputație dubioasă intră în băncile din Moldova prin ușa din spate, rezervată acționarilor minoritari.

\r\n

În sfârșit, tot Banca Națională este cea care va stabili, prin acte normative, când se consideră că mai multe persoane acționează concertat. O noțiune nouă această ”acțiune concertată”, dar nu și în legislația UE, de unde probabil Banca Națională va prelua definiția. În plus, Legea privind piața de capital, în vigoare din 14 septembrie 2013, deja o definește.

\r\n

Dacă vi se pare că arsenalul măsurilor de intervenție este extrem de larg, atunci legea nouă vine și cu o limitare importantă, care se referă la proporționalitatea sancționării. Adică, sancțiunile impuse de Banca Națională trebuie să fie proporționale cu abaterile comise și mea culpa făptuitorului.

\r\n

În concluzie, sanarea sistemului bancar și purgarea lui de elemente nocive va depinde în continuare de voința politică, inclusiv din partea autorităților de supraveghere, în aplicarea plenară a regulilor impuse de legea nouă, capacitatea sistemului judecătoresc de a le aplica corect și uniform și, nu în ultimul rând, atitudinea mass-media și a publicului larg față de această curățenie de primăvară.

\r\n

www.gladei.md

Lasă un răspuns