Circa 40 de companii straine interesate de investitii in Republica Moldova au participat la Forul Investitional International ,,Invest in Moldova 2013”

Peste 40 de reprezentanți ai companiilor străine din SUA, Grecia, Italia, Danemarca, Federația Rusă, Ucraina ș.a. au participat la 5 martie, curent, la Forul Investițional Internațional ,,Invest in Moldova”, organizat de Ministerul Economiei și Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) în parteneriat cu Asociaţia Mondială a Agenţiilor de Promovare a Investiţiilor (WAIPA), Corporaţia Financiară Internaţională (IFC), parte a Grupului Băncii Mondiale, Agenția pentru Eficiență Energetică.

\r\n

Evenimentul a fost moderat de către Directorul Executiv al WAIPA, Carlos Bronzatto, alături de care au participat Viceprim-ministru, ministru al Economiei, Valeriu LAZĂR, Tomasz TELMA, Director IFC şi Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, dl Dirk SCHUEBEL. De asemenea, forul a întrunit membrii corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale ai RM, membri ai asociaţiilor de business locale şi străine, reprezentanți ai fondurilor investiţionale, precum şi investitori străini, organizaţii internaţionale, companii locale, experţi internaţionali, în total, lista participanților depășind peste 200 de participanți.

\r\n

În debutul forului, Vicepremierul Valeriu Lazăr a salutat prezența instituțiilor internaționale, a misiunilor diplomatice în țara noastră, accentuând că Republica Moldova trebuie să-și dezvolte potențialul economic și să-și valorifice oportunitățile indiferent de conjunctura politică. În acest context, ministrul a subliniat continuarea schimbării paradigmei de dezvoltare a RM, stipulată în Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2020”, prin trecerea de la un model bazat pe exportul forțelor de muncă la unul de valorificare a acestora și atragerea capitaluluii industrial.

\r\n

„Avem proiecte în derulare și mai multe inițiative de parteneriate, ceea ce nu am avut anterior. De aceea, urmează să asigurăm investitorii de stabilitate și previzibilitate, fortificându-ne capacitățile instituționale. Deși avem dezavantajul unei piețe mici și suntem în competiție cu țările din regiune cu piețele mai mari, putem diminua acest neajuns natural având un mediu de afaceri net calitativ. Pentru a fi mai competitivi, trebuie de asemenea, să ne focusăm pe ținte precise, cum ar fi atragerea investițiilor industriale, iar conexiunea la organizațiile internaționale ne va oferi un schimb de informații despre oportunitățile de investiții, parteneriate etc.” – a spus Valeriu Lazăr.

\r\n

Anticipînd acest eveniment, luni, 4 martie curent, Viceprim-ministrul Valeriu LAZĂR a avut o întîlnire de lucru cu Directorul Executiv al WAIPA, Dl Carlos Bronzatto, în cadrul căreia au fost abordate oportunitățile de colaborare cu această organizație, de stabilire a unor parteneriate ce ar da randamentul maximal de dezvoltare economică a țării, inclusiv prin consolidarea capacităților instituționale ale MIEPO ca platformă de atragere a investițiilor și promovare a exporturilor în RM.

\r\n

În cadrul Forului au avut loc panele de discuţii în cadrul cărora au fost prezentate proiectele investiţionale din RM, ofertele de privatizare şi parteneriat public-privat pentru străini, posibilitățile investiţionale în sectorul businessului agricol din Moldova, investiţiile în domeniul eficienţei energetice și surselor de energie regenerabilă ș.a.

\r\n

La final, organizatorii au susținut o conferință de presă, la care directorul executiv al WAIPA, Carlos Bronzatto, a precizat că misiunea în RM a organizației pe care o reprezintă este de a atrage investiții productive pe termen lung, care presupun transfer de tehnologii, crearea locurilor noi de muncă, iar platforma de colaborare, prin intermediul căreia urmează sa realizeze proiecte investiționale în țara noastră este MIEPO.

\r\n

„MIEPO are niște indicatori foarte buni și un număr mare de proiecte în vizor, deja putem vorbi de vreo 5-6 ce urmează a fi realizate. De aceea, o vom susține din oficiul de la Geneva cu tot suportul necesar” – a spus Carlos Bronzatto.\r\nConform agendei forului, pentru ziua următoare, 6 martie 2013, MIEPO a planificat vizite în teritoriu (zone economice libere, parcuri industriale, precum şi la întreprinderile de stat supuse privatizării) împreună cu reprezentanții companiilor străine interesate de examinarea oportunităţilor investiţionale în Republica Moldova.

\r\nSursa: www.miepo.md

Lasă un răspuns