Anunt: Forumul Investitional International 2013 ,,Invest in Moldova” Chisinau, 05-06 Martie 2013

invest in moldova
invest in moldova
\r\n

Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) aduce la cunoștință, că în perioada 5-6 martie 2013, la Chișinău, în incinta Hotelului „LeoGrand”, va avea loc Forumul Investițional Internațional ,,Invest in Moldova”. Evenimentul este organizat de către Ministerul Economiei, MIEPO, Agenția pentru Eficiență Energetică, în parteneriat cu Asociaţia Mondială a Agenţiilor de Promovare a Investiţiilor (WAIPA) și Corporaţia Financiară Internaţională (IFC), parte a Grupului Băncii Mondiale.

\r\n

Scopul principal al evenimentului constă în sporirea fluxului de investiţii în Republica Moldova prin informarea investitorilor străini privind oportunităţile investiţionale ale Moldovei, facilitarea dialogului dintre investitorii străini şi companiile locale, identificarea şi promovarea proiectelor investiţionale şi concentrarea atenţiei investitorilor asupra sectoarelor specifice ale economiei naţionale.

\r\n

Programul evenimentului prevede o sesiune plenară şi panele de discuţii în cadrul cărora vor fi abordate următoarele subiecte: caracteristicile climatului investiţional al Moldovei, privatizarea şi parteneriatul public-privat, proiecte investiţionale în Moldova, oportunităţile investiţionale în sectorul businessului agricol din Moldova, investiţiile în domeniul eficienţei energetice a Moldovei, etc. Totodată, se planifică a fi organizate vizite la zone economice libere, parcuri industriale, întreprinderile moldoveneşti interesate în atragerea investiţiilor în special la implementarea proiectelor, întreprinderile de stat supuse privatizării, etc.

\r\n

Forumul ,,Invest in Moldova” va întruni reprezentanţi ai administraţiei publice centrale a Republicii Moldova, reprezentanţi ai autorităţilor locale, asociaţiilor locale şi străine de business, fonduri investiţionale, investitori străini, organizaţii internaţionale, agenţii de promovare a investiţiilor, reprezentanţi ai Misiunilor Diplomatice acreditate în Republica Moldova, companii locale, experţi internaţionali, mass-media locală şi străină, etc.

\r\n

În contextul organizării evenimentului, la data de 12 februarie curent, Directorul Executiv al MIEPO, Dl. Denis Jelimalai a avut o întrevedere cu Directorul Executiv al WAIPA, Dl. Carlos Bronzatto, în cadrul Conferinței investiționale anuale de la Geneva, organizate de WAIPA în perioada 11-12 februarie 2013. Părțile au discutat aspecte și detalii noi legate de organizarea Forumului, în special, componența grupului de invitați (companiile străine, agențiile de dezvoltare și asociațiile de business) spre participare la eveniment pe linia rețelei de parteneriat a WAIPA, astfel încât, să fie asigurat un număr considerabil de participanți din grupul-țintă al evenimentului.

\r\n

De remarcat faptul că participarea la acest eveniment este gratuită. Persoanele interesate de a participa, sunt invitate să completeze formularul de înregistrare on-line (disponibil pe pagina web www.miepo.md). În cazul în care se dorește participarea la vizitele în teritoriu, în cea de-a două zi a evenimentului, urmează a fi completate și câmpurile respective din formular, în conformitate cu datele solicitate. Data limită de înregistrare la Forum este 1 Martie.

\r\n

Detalii adiţionale pot fi obţinute accesînd site-ul www.miepo.md sau adresîndu-Vă la următoarele adrese electronice: office@miepo.md; irina.bezyazychnaya@miepo.md (tel.: (+373 22) 21-40-66, 27-36-54).

\r\n

Lasă un răspuns