MIEPO: O atragere eficienta a investitiilor depinde de stabilitatea politica, macroeconomica si tipul de informatie prezentata

Organizaţia pentru Atragerea Investiţiilor şi Promovarea Exportului (MIEPO) îşi propune în acest an un plan larg de acţiuni privind atragerea investiţiilor. Printre acţiunile enumerate de directorul MIEPO, Denis Jelimalai, sunt organizarea evenimentelor ce ţin de promovarea ofertelor investiţionale autohtone, o conlucrare mai eficientă cu instituţiile de stat, sectorul privat şi partenerii de dezvoltare, precum şi abordarea investitorilor din regiune prin prezentarea unei informaţii complete şi calitative despre oportunităţile investiţionale din ţara noastră. Fondul disponibil pentru aceste acţiuni este de 5 milioane de lei, iar administratorii acestuia speră astfel să contribuie la majorarea volumului de investiţii străine. Pe de altă parte, expertul Roman Chircă consideră că suma de cinci milioane lei nu este suficientă pentru atragerea investițiilor, iar acţiunile întreprinse reprezintă o activitate para-investițională care nu schimbă esența atmosferei investiționale din economie.\r\n\r\nÎn acest an, din Fondul pentru atragerea investiţiilor şi promovarea exporturilor se vor cheltui 1,6 milioane de lei pentru organizarea târgurilor şi expoziţiilor, 1,2 mil. lei pentru foruri şi conferinţe internaţionale şi 700 mii lei pentru studii şi materiale promoţionale. Suma totală disponibilă în Fondul respectiv este de 5 milioane de lei, cu 2% mai mult decât în 2012.\r\n\r\nDirectorul MIEPO a declarat că în acest an, în premieră, companiile din sectorul de producere a mobilei vor avea ocazia să participe la expoziţia internaţională de mobilă, care va avea loc în noiembrie, în capitala Federaţiei Ruse. Denis Jelimalai consideră că este necesar ca acest sector să fie promovat, deoarece s-a dezvoltat în ritmuri considerabile în ultimii ani, iar cererea de pe piaţă este dublă faţă de oferta companiilor.\r\n\r\nÎn acelaşi timp, directorul MIEPO consideră că cel mai important eveniment al anului privind atragerea investiţiilor va fi organizarea, în comun cu Asociaţia Mondială a Agenţiilor de Promovare a Investiţiilor şi Corporaţia Internaţională Financiară, a Forului Internaţional Investiţional, care va avea loc în perioada 5-6 martie la Chişinău. „Participanţii la acest eveniment vor avea ocazia să afle din prima sursă despre noile tendinţe şi evoluţii în domeniul atragerii investiţiilor”, a menţionat Jelimalai.\r\n\r\nÎn acelaşi timp, exportatorii de fructe şi legume vor avea posibilitatea să discute, în cadrul forului moldo-suedez, cu distribuitorii de fructe şi legume din Suedia despre posibilitatea de a realiza afaceri. Potrivit lui Jelimalai, distribuitorii de legume şi fructe din Suedia s-au arătat interesaţi de produsele noastre, care, chiar dacă din punct de vedere al marketingului nu arată foarte bine, sunt superioare din punct de vedere a standardelor ecologice.\r\n\r\nReprezentanţii MIEPO susţin că în acest an vor fi susţinute prin promovate în vederea atragerii investiţiilor sectoare tradiţionale ale economiei, cum ar fi cel agroalimentar sau vitivinicol, dar şi sectoare mai mici, cum ar fi cel al turismului. Alte acţiuni planificate de MIEPO se referă la finanţarea unor studii de dezvoltare a infrastructurii Rezervaţiei cultural-naturale Orheiul-Vechi.\r\n\r\nMIEPO: O atragere eficientă a investiţiilor depinde de stabilitatea politică, macroeconomică şi tipul de informaţie prezentată\r\n\r\nPotrivit datelor statistice, în primele nouă luni ale anului trecut, volumul investiţiilor străine directe s-a diminuat cu 28,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011, constituind 220,62 milioane de dolari. Potrivit directorului executiv al MIEPO, pentru a stopa această diminuare, pe parcursul acestui an, o atenţie sporită va fi acordată promovării ţintite, ceea ce presupune o informare calitativă a companiilor de talie internaţională, prezente în regiune, privind oportunităţile investiţionale din ţara noastră. În opinia lui Jelimalai, o atragere eficientă a investiţiilor depinde de stabilitatea politică, macroeconomică şi tipul de informaţie care este prezentată.\r\n\r\nReprezentanţii MIEPO îşi propun în acest an şi o cooperare eficientă cu Agenţia Proprietăţii Publice în vederea formulării cât mai atractive a ofertelor investiţionale aflate în proprietatea statului. „Datele statistice demonstrează că fluxul de investiţii şi exporturile s-au redus anul trecut şi pentru a diminua această tendinţă vom avea o conlucrare strânsă, pe de o parte, cu instituţiile de stat şi private şi, pe de altă parte, cu partenerii de dezvoltare.\r\n\r\nImportant este ca investitorul să ştie care este necesarul de investiţii, în cât timp îşi va recupera investiţia şi când va fi prezentată o informaţie calitativă care să conţină aceşti indicatori economici. Atunci compania respectivă va fi mai deschisă pentru investiţii. Deci, punem accent pe promovarea oportunităţilor investiţionale în limbajul investitorilor străini”, a menţionat directorul MIEPO.\r\n\r\nPotrivit lui Jelimalai, faptul că proprietăţile statului se află încă pe lista de aşteptare a investitorilor, este din cauza că investitorii sunt interesaţi mai mult de a-şi plasa capitalul într-un anumit sector al economiei naţionale şi nu să investească în anumite companii.\r\n\r\nÎn total, MIEPO planifică pentru anul curent 27 de acţiuni de atragere a investiţiilor şi promovare a exportului.\r\n\r\nRoman Chircă, directorul Institutului Economiei de Piaţă:\r\n\r\n„Tărăgănarea privatizării proprietăţii publice duce la diminuarea semnificativă a valorii investiţionale”\r\n\r\nSuma de cinci milioane lei nu este suficientă pentru atragerea investițiilor. Acești bani pot fi utilizați mai mult pentru acțiuni promoționale: editarea flaierelor, buletinelor și participarea la expoziție. Este o activitate para-investițională care nu schimbă esența atmosferei investiționale din economie, astfel vorbind MIEPO este o organizație mai mult de promovare decât de atragere a investițiilor. Atragerea investiţiilor depinde de climatul investițional, care în ţara noastră este unul nefavorabil.\r\n\r\nÎn ceea ce priveşte pregătirea ofertelor investiționale, este o activitate care nu se justifică datorită faptului că decizia investițională, de regulă, se ia însăși de investitori. Aceasta nu înseamnă ca statul și MIEPO nu trebuie să contribuie la rectificarea relațiilor investiționale. Parteneriatul public-privat are un vast teren nevalorificat în Republica Moldova și poate servi drept mecanism de atragere a investițiilor, însă tărăgănarea privatizării proprietății publice duce la degradarea latentă a acestuia și diminuarea semnificativă  a valorii investiționale.\r\n\r\nObiectivul major ar trebui să constituie orice investiție în economia națională, nu numai prin investiții străine, dar și valorificarea potențialului intern și regional, în contextul repatrierii investiționale. Cu siguranță, Agenția Proprietății Publice are rezerve de creștere semnificativă în atragerea investițiilor și privatizării proprietății statului, care la moment nu este valorificată.\r\n\r\nVirginia NICA\r\n\r\nSursa: www.eco.md

Lasă un răspuns